Programul IMM Leasing de Echipamente și Utilaje
Ordonanța de Urgență nr. 118/2020 privind aprobarea Programului de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii “IMM Leasing de Echipamente și Utilaje ” (în continuare “OUG 118/2020”) a intrat în vigoare la 24 iulie 2020.
Programul IMM Leasing de Echipamente și Utilaje (denumit în continuare “IMM Leasing”) face parte din setul de măsuri cuprinse de Guvern în Planul Național de Investiții și Relansare Economică, publicat în iulie 2020. Complementar programului IMM Invest, IMM Leasing este mendit să faciliteze accesul la finanțare al întreprinderilor mici și mijlocii. În esență, programul multianual guvernamental va garanta contractele de leasing financiar încheiate de beneficiar pentru anumite tipuri de bunuri mobile necesare desfășurării activității comerciale.
1. Coordonatele generale ale Programului IMM Leasing
Prin OUG 118/2020, Ministerul Finanțelor Publice acordă garanții de stat în favoarea beneficiarilor programului pentru finanțări de tip leasing pentru achiziționarea de bunuri noi sau second-hand, de tipul echipamentelor IT și tehnologia informației sau a utilajelor și echipamentelor tehnologice, sau vehicule pentru transport mărfuri și persoane, utilizate în scop comercial.
Astfel, Ministerul Finanțelor Publice garantează în proporție de:
- maximum 80% din valoarea finanțării, contractele de leasing financiar destinate pentru achiziția de echipamente IT și tehnologia informației;
- maximum 60% din valoarea finanțării, contractele de leasing financiar destinate pentru achiziția de utilaje și echipamente tehnologice, vehicule pentru transport mărfuri și persoane, utilizate în scop comercial.
Garanția de stat nu acoperă dobânzile, comisioanele și alte cheltuieli aferente finanțării garantate. Pentru acestea se pot accesa ajutoare de minimis, sub forma de subvenții de 50% pentru dobânzi și de 100% pentru comisioane.
Un beneficiar poate cumula mai multe finanțări garantate de către stat, dar valoarea maximă a acestor finanțări nu trebuie să depășească 5 miloane lei pentru fiecare beneficiar.
2. Beneficiarii Programului IMM Leasing
Conform OUG 118/2020, poate beneficia de facilitatea acordată operatorul economic care respectă prevederile ordonanței. Intră aici societățile sau societățile cooperative, societățile agricole, cooperativele de producție, persoanele fizice autorizate, întreprinzătorii titulari ai undei întreprinderi individuale sau întreprinderi familiale, asociațiile și fundațiile nonprofit care îndeplinesc activități economice. În plus, beneficiarul trebuie să îndeplinească condițiile de încadrare în categoria IMM, astfel cum sunt definite în Legea nr. 346/2020, sau, împreună cu societățile afiliate să nu depășească 250 de angajați.
Nu sunt eligibile IMM-urile care activează în următoarele domenii: (i) intermedieri financiare și asigurări; (ii) tranzacții imobiliare; (iii) activități de jocuri de noroc și pariuri; (iv) producție sau comercializare de armament, muniții, explozibili, tutun, alcool cu excepția vinului și berii, substanțe aflate sub control național, plante, substanțe și preparate stupefiante și psihotrope; (v) activități de închiriere și leasing; (vi) activități de investigare și protecție.
3. Terminii și condițiile contractului de leasing
Termenii și condițiile contractului de finanțare vor fi stabilite conform normele interne ale fiecărui finanțator. OUG 118/2020 stabilește câteva coordonate:
- Contractul de leasing va avea o durata de cel mult 72 luni, cu posiblitatea de a acorda perioade de grație între 3-12 luni.
- Avansul este de 0%, dar, în funcție de solicitarea utilizatorului, se poate achita un avans care nu va depăși 20% din valoarea bunului.
- Valoarea reziduală va fi cuprinsă între 1% și cel mult 20% din valoarea de achiziție a bunului.
4. Alte garanții colaterale
Contractul de finanțare este garantat cu o ipotecă legală mobiliară asupra bunurilor care fac obiectul finanțării.
Suplimentar, finanțatorul poate solicita de la beneficiar garanții accesorii sub forma biletelor la ordin emise de beneficiar în limita procentului negarantat din finanțare (respectiv porțiunea de principal neacoperită de garanția de stat, dobânzile și comisioanele).
5. Condiții de eligibilitate aplicabile beneficiarului
Beneficiarul trebuie să îndeplinească o serie de condiții pentru a beneficia de facilitate:
- să fie eligibil conform reglementărilor interne ale finanțatorului;
- nu trebuie să se afle în dificultate în sensul capitolului 2.2 din Comunicarea Comisiei Europene "Orientări privind ajutoarele de stat pentru salvarea și restructurarea întreprinderilor nefinanciare aflate în dificultate";
- nu se află în litigiu, în calitate de pârât, cu Ministerul Finanțelor Publice și/sau finanțatorul;
- nu figurează cu credite restante, inclusiv pentru finanțările tip leasing, în ultimele 6 luni sau dacă înregistrează restanțe în baza de date a Centralei Riscului de Credit, acestea sunt încadrate în categoriile standard (respectiv au întârizeri de cel mult 0-15 zile calendaristice);
- nu se află în interdicție de a emite cecuri și nu figurează cu incidente majore cu bilete la ordin în ultimele 6 luni în baza de date a Centralei Incidentelor de Plăți;
- nu înregistrează popriri active sau suspendate pe conturile bancar
- nu înregistrează obligații fiscale restante și alte creanțe fiscale și bugetare administrate de organul fiscal central.
6. Condiții de eligibilitate aplicabile finanțatorului
Finanțatorii din contractele de leasing financiar garantate de stat sunt instituțiile financiare nebancare înscrise în Registrul special ținut de Banca Națioanlă a României (BNR) și care funcționează și se organizează conform Legii nr. 93/2009 și Regulamentului BNR nr. 20/2009.
7. Normele de punere în aplicare
În vederea clarificării condițiilor de punere în aplicare a programului, IMM-urile așteaptă normele metodologice, ce vor fi adoptate de către Ministerul Finanțelor Publice în 30 de zile de la data intrării în vigoare a ordonanței. Acestea vor detalia caracteristicile bunurilor care pot fi achiziționate prin contractele de leasing financiar, și plafoanele anuale ale Programului IMM Leasing.