Legea nr. 113/2020 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 88/2018 (în continuare „Legea 113”) a intrat în vigoare începând cu data de 11 iulie, aducând o serie de modificări importante Legii 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență (în continuare „Legea 85/2014”) și altor acte normative, printre care:

• Condițiile pentru formularea cererii de deschidere a procedurii insolvenței

i.  Modificarea valorii prag

Una dintre modificările avute în vedere de Legea 113 o reprezintă majorarea valorii prag de la 40.000 lei la 50.000, pentru formularea cererii de deschidere a procedurii insolvenței. Această condiție se menține atât pentru debitori cât și pentru creditori, și vizează și cererile care sunt introduse conform Legii societăților 31/1990, de către lichidatorul numit în procedura de lichidare.

Articolul modificat menține însă condiția ca în măsura în care se dorește deschiderea procedurii insolvenței întrucât există creanțe salariale, cuantumul necesar în vederea inițierii unei astfel de proceduri este de 6 salarii medii brute pe economie, pe fiecare salariat în parte.

Valoarea prag de 50.000 lei reglementată în prezent nu este una nouă, aceasta era prevăzută și în trecut, în Legea 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, însă cererea de deschidere a procedurii putea fi formulată pe durata stării de alertă (atât de debitori cât și de creditori) doar pentru societățile care și-au întrerupt activitatea total sau parțial ca efect al măsurilor adoptate pe perioada stării de urgență.

ii.  Eliminarea cuantumului creanțelor bugetare

Textul de lege menționat mai sus, astfel cum a fost modificat prin Legea 113, elimină necesitatea existenței unui cuantum al creanțelor bugetare mai mic de 50% din totalul declarat al creanțelor debitorului, atunci când cererea de deschidere a procedurii de insolvență era introdusă de debitor, eliminând totodată și unele impedimente de ordin practic.

Forma anterioară a prevederii, deși menită să protejeze creditorul bugetar, punea în dificultate debitorul (i) care se afla în stare de insolvență și (ii) la care exista un cuantum al creanțelor bugetare mai mare de 50% din întreaga masa credală, în ceea ce privește posibilitatea acestuia de a solicita deschiderea procedurii de insolvență.

Pe de altă parte, o astfel de reglementare conducea la inaplicabilitatea prevederilor referitoare la obligația debitorului de a depune o cerere de deschidere a procedurii de insolvență (pentru cazul prevăzut mai sus) în termen de 30 de zile de la data apariției stării de insolvență.

• Introducerea definiției convenției de plată

Convenția de plată nu este un concept nou în materia insolvenței, referințe cu privire la aceasta existând și în alte prevederi legale din Legea 85/2014, respectiv în secțiunea dedicată perioadei de reorganizare, unde se precizează faptul că încheierea unei convenții de plată va conduce:

i.  la respingerea cererii de deschidere a falimentului introdus de creditorul cu care s-a încheiat convenția, chiar dacă debitorul nu se conformează planului sau se acumulează noi datorii în cadrul procedurii de insolvență;

ii.  la respingerea cererii de deschidere a falimentului introduse de titularul unei creanțe curente, certă, lichidă și exigibilă mai veche de 60 de zile, cu care s-a încheiat convenția și cu un cuantum peste valoarea-prag.

Cu toate acestea, legiuitorul a considerat oportună definirea convenției ca fiind înțelegerea între debitor și creditor privind stingerea în una sau mai multe tranșe a obligațiilor la alte termene decât cele scadente conform prevederilor contractuale sau legale.

Este discutabil dacă această convenție de plată, astfel cum este în prezent definită, poate să intervină în orice moment al procedurii de insolvență, având în vedere o situație ipotetică în care debitorul se află la etapa reorganizării în care există un plan de reorganizare aprobat și confirmat de judecătorul sindic.

Astfel, orice convenție de plată care ar putea fi avută în vedere în acest moment al reorganizării nu trebuie să aducă atingere drepturilor tuturor celorlalți creditori participanți la procedura insolvenței și nu trebuie să eludeze prevederile din Legea 85/2014 care reglementează tratamentul corect și echitabil al categoriilor de creanțe existente.

În considerarea celor de mai sus, un rol deosebit de important va reveni astfel și administratorului judiciar în momentul luării la cunoștință de o asemenea convenție, care trebuie să asigure respectarea principiilor instituite conform prevederilor Legii 85/2014.

• Modificări privind creanțele născute după data deschiderii procedurii insolvenței

Spre deosebire de prevederile anterioare, modificările aduse prin Legea 113/2020 vin să clarifice și sa precizeze data de la care administratorul judiciar are obligația de a analiza cererile de plată formulate de creditori pentru creanțele care s-au născut după data deschiderii procedurii insolvenței precum și termenul în care se va face analiza unor astfel de cereri.

Astfel, în actuala reglementare, administratorul judiciar poate verifica temeinicia cererilor de plată doar după ce acestea au fost transmise cu confirmare de primire de către creditorii interesați, și nu doar după ce acestea au fost depuse, cum se prevedea în vechea reglementare. De asemenea, termenul de verificare de către administratorul judiciar a fost majorat de la 10 zile la 15 zile, de la data primirii cererii.

Relevanța modificării constă în aceea că, sub aspect probator, în cazul unui litigiu, creditorul va fi nevoit să facă dovada transmiterii și recepționării de către administratorul judiciar a cererii de plată și nu doar a depunerii acesteia, fără a exista o confirmare de primire.

O modificare deosebit de importantă o constituie eliminarea posibilității creditorilor de a solicita executarea silită pentru creanțele acumulate în procedurii de insolvență și care aveau o vechime mai mare de 60 de zile.

Această reglementare apare ca fiind una justificată având în vedere faptul că procedura insolvenței, astfel cum a fost reglementată, se dorea a fi incompatibilă cu recurgerea la altfel de proceduri de recuperare a creanțelor împotriva unei societăți în insolvență. Or, forma anterioară practic permitea desfășurarea a două proceduri de recuperare a creanțelor în paralel, înfrângând astfel principiile care guvernează procedura insolvenței.

• Modificări cu privire la ofertele administratorilor judiciari

Conform actualei reglementări, practicienii în insolvență nu mai sunt obligați să facă dovada disponibilității de timp și de resurse umane, precum și experiența generală sau specifică administrării dosarului de insolvență, fiind înlăturată astfel posibilitatea judecătorului sindic de a face aprecieri discreționare în alegerea administratorului.

De asemenea, textul de lege vine cu o completare importantă în sensul în care desemnarea provizorie a administratorului judiciar se va face aleatoriu din Tabloul Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență din România, numai în situația în care (i) nu sunt oferte depuse la dosarul cauzei și (ii) nu există nici propuneri formulate de către debitori sau creditori. 

• Modificări privind caracterul unor creanțe bugetare

O problemă importantă în practică care a generat o bogată practică neunitară era reprezentată de situația reducerilor aplicate creanțelor prin planul de reorganizare. Astfel, se aprecia că orice diminuare aplicată creanțelor reprezenta un venit pentru debitorul insolvent asupra căruia trebuia aplicat impozitul pe venit, organele fiscale de cele mai multe ori apreciind această creanță ca fiind una curentă, ce trebuia achitată cu prioritate.

Conform noilor reglementări, în capitolul privind închiderea procedurii, se clarifică astfel situația de mai sus. Se menționează în mod expres faptul că data la care devin scadente și impozitele aferente eventualelor reduceri de creanțe, în măsura în care sunt datorate, este data la care procedura de reorganizare prin continuarea activității sau de lichidare pe bază de plan va fi închisă, prin sentință, în baza unui raport al administratorului judiciar care constată îndeplinirea tuturor obligațiilor de plată asumate prin planul confirmat, precum și plata creanțelor curente scadente.

• Concluzii

Ca o apreciere generală, modificările aduse prin Legea 113/2020 au un rol clarificator, util, sunt mai aproape de scopul pentru care Legea 85/2014 a fost adoptată și de principiile pe care această lege le reglementează. Cu siguranță însă, modalitatea de implementare a acestor prevederi în practică va indica eficacitatea măsurilor luate.