Atât creditorii cât și debitorii așteptau cu interes normele de aplicare ale Ordonanței de Urgență nr. 37/2020 privind acordarea unor facilități pentru credite (“OUG”) pentru a-i clarifica și îndruma în aplicarea facilității supendării ratelor la credite (“Normele”). Premiza reglementării este cea a unui volum foarte mare de solicitări formulate de debitori într-un termen scurt, respectiv până la 14 mai 2020, cărora creditorii sunt obligați să le dea curs sau să le respingă într-un termen de 15 zile calendaristice.

Însă, textul riscă să genereze o serie de dificultăți atât pentru creditori cât și pentru debitori în aprecierea modului de exercitare și respectiv de implementare a opțiunii de suspendare a ratelor la credite. Punctăm faptul că Normele conțin și erori de redactare, unele dintre acestea riscând să ducă la imposibilitatea aplicării anumitor prevederi.

Cui se aplică facilitatea supendării?

Modalitatea de redactare a Normelor riscă să restricționeze cercul beneficiarilor facilității de supendare a ratelor la credite.

În cazul persoanelor fizice, se așteptau îndrumări în determinarea debitorilor ale căror venituri au fost “afectate direct sau indirect de situația gravă generată de pandemia COVID-19”. Conform Normelor:

• beneficiarii sunt cei ale căror venituri au fost afectate și (Normele adaugă) se află în imposibilitate de a onora obligațiile de plată;
• afectarea veniturilor este ca urmare a (enumerare nelimitativă): intrarea debitorului/membrilor familiei acestuia în șomaj tehnic, concedierea debitorului/membrilor familiei acestuia, reducerea salariului debitorului/membrilor familiei acestuia, plasarea debitorului în carantină instituționalizată sau izolare la domiciliu, îmbolnăvirea cu COVID-19;
• membrii familiei sunt persoanele care au calitatea de soț/soție, părinți și copii, care locuiesc și se gospodăresc împreună cu debitorul. (Dispozițiile legale prevăd expres definirea membrilor familiei în cazul creditelor ipotecare acordate persoanelor fizice, dar nu și în cazul altor tipuri de credite.)

Considerăm că adăugarea condiției ca debitorul să se afle în “imposibilitatea de a onora obligațiile de plată”, face ca prevederea să devină interpretabilă. O posibilă interpretare care ar facilita aplicarea textului de lege, în special în perioada imediat următoare, este că dispozițiile instituie prezumția că situațiile enumerate dau naștere unei imposibilități. Cauzele afectării veniturilor și aflării în imposibilitatea onorării obligațiilor nu sunt restrânse la cele enumerate în text, iar debitorii pot să invoce și alte cauze prin intermediul declarațiilor pe propria răspundere.

Spre deosebire de OUG, dispozițiile Normelor ajung să reglementeze în cazul debitorilor, alții decât persoanele fizice, două categorii distincte ce beneficiază în condiții diferite de înesnirea oferită de OUG. Astfel:

• în cazul PFA, a întreprinderilor individuale și familiale, și a profesiilor liberale, acestea sunt eligibile doar dacă activitatea a fost întreruptă total sau parțial ca efect al deciziilor emise de autoritățile publice, pe perioada stării de urgență decretate, cu următoarele urmări: restrângerea pieței de desfacere, restrângerea numărului de angajați, diminuarea numărului de furnizori ș.a., fără a fi menționată expres necesitatea deținerii unui certificat de situație de urgență;
• alți debitori, vor beneficia doar în măsura în care prezintă un certificat de situație de urgență, inclusiv de tipul II (galben) prin care se constată, pe baza declarației pe propria răspundere, o reducere a veniturilor cu 25% față de perioada anterioară decretării stării de urgență, cu următoarele urmări: restrângerea pieței de desfacere, restrângerea numărului de angajați, diminuarea numărului de furnizori ș.a..

Apare întrebarea de ce un regim diferit pentru cele două categorii, mai ales având în vedere că și PFA, întreprinderile individuale și cele familiale, precum și profesiile liberale pot obține, conform legii, certificatele de situație de urgență. În lipsa altor indicii rezultate din expunerea de motive sau alte declarații oficiale, înclinăm să credem că este vorba tot despre deficiențe în redactare, care riscă să conducă la o discriminare nejustificată.

1. Cum se aplică?

Opțiunea debitorului, poate fi exprimată o singură dată și trebuie comunicată creditorului cel târziu până la data de 14 mai 2020 (și poate viza suspendarea la plată a ratelor între o lună și 9 luni, fără a depăși 31 decembrie 2020). Constrângerile asupra debitorului în exercitarea opțiunii (inclusiv ca perioadă de timp) într-un moment de imprevizibilitate economică, cumulat cu eventuala capitalizare a dobânzii amânate la plată (ne referim la situația altor debitori decât persoanele fizice cu credite ipotecare), va îngreuna foarte mult decizia acestora.

Creditorul are un interval de 15 zile calendaristice de la primirea solicitării pentru a o aproba sau respinge.

Normele reiau faptul că modificarea contractelor de credit se face automat, fără necesitatea încheierii unor acte adiționale. Pe de altă parte, se prevede că efectele modificării se extind “de drept asupra oricăror codebitori, garanți, inclusiv fideiusori, … doar cu acordul prealabil al acestora”. Întrucât aplicarea “de drept” și aplicarea “doar cu acordul acestora” sunt ireconciliabile, ne așteptăm la rectificarea rapidă a acestei prevederi.

Normele nu clarifică însă modul de aplicare a suspendării la plată în funcție de diferitele tipuri de credite, cum ar fi de exemplu cazul overdraft, unde doar dobânda este datorată lunar, iar principalul este rambursat integral la scadență (de interes fiind cele cu scadența înainte de 31 decembrie 2020). De asemenea, din punct de vedere tehnic, ar fi fost utilă mențiunea expresă a faptului că suspendarea va opera pentru rata și componentele acesteia, scadente în luna în care a fost formulată solicitarea debitorului.

Considerăm că din momentul intrării în vigoare a Normelor, creditorii au obligația de a lua toate măsurile în vederea implementării OUG, inclusiv a pune la dispoziția debitorilor un număr de telefon dedicat solicitărilor și înregistrarea acestor convorbiri. Reamintim faptul că, în cazul aprobării de către creditor (ca urmare a îndeplinirii condițiilor prevăzute de actele normative), suspendarea ratelor produce efecte de la data formulării solicitării (inclusiv verbal prin intermediul unui apel telefonic înregistrat de creditor).

2. Care este marja de apreciere a creditorului în analiza solicitării formulate de debitor?

Pentru creditori (instituțiile de credit și IFN-urile) se ridică problema aplicării suspendării exclusiv pe baza declarației pe propria răspundere a debitorilor sau dacă creditorii au o marjă de apreciere mai largă în aprobarea sau respingerea solicitărilor.

Conform Normelor, creditorul va analiza îndeplinirea condițiilor prevăzute de OUG și Norme referitoare la: (i) credite (acordate înainte dar cu scadența ulterior datei de intrare în vigoare a OUG, care nu au fost declarate scadente anticipat până la 30 martie 2020 inclusiv, respectiv nu înregistrează restanțe înainte de 16 martie 2020 inclusiv (data instaurării stării de urgență) sau acestea au fost plătite înainte de data formulării solicitării) și respectiv (ii) la debitori, pentru a beneficia de suspendarea la plată.

Premiza reglementării este a unui volum foarte mare de solicitări formulate de debitori într-un termen scurt, respectiv până la 14 mai 2020 (45 de zile de la intrarea în vigoare a OUG), cărora creditorii sunt obligați să le dea curs sau să le respingă într-un termen de 15 zile calendaristice. Această situație de fapt, coroborată cu opțiunea legiuitorului pentru a permite debitorilor să depună declarații pe propria răspundere și de a formula solicitările inclusiv telefonic, ne duce la concluzia că creditorii nu pot adăuga la condițiile prevăzute de actele normative.

Considerăm că se poate lua în discuție solicitarea prezentării, în cele 15 zile calendaristice prevăzute pentru analiza solicitării, a unor documente ce reies implicit din Norme, cum ar fi certificatul de situație de urgență invocate de către debitor, sau a unor documente atestând intrarea în șomaj tehnic, de exemplu.

Totuși, creditorii vor trebui să considere și dificultățile de natură operațională ce pot fi generate de asumarea unor verificări suplimentare și expunerea creditorului la eventuale litigii din partea debitorilor respinși. Inadvertențele din actul normativ complică suplimentar sarcina creditorului care ar dori să facă o analiză de fond a îndeplinirii condițiilor în perioada imediat următoare. Timpul în care creditorul trebuie să răspundă nu poate permite o analiză de fond asupra “imposibilității de a-și onora obligațiile de plată”, de exemplu. Menționăm și faptul că, întrucât cauzele afectării veniturilor și aflării în imposibilitatea onorării obligațiilor, în cazul persoanelor fizice, nu sunt restrânse la cele enumerate în text, debitorii pe baza declarațiilor pe propria răspundere pot să invoce și alte situații, ce nu pot fi analizate într-un mod standardizat de către creditor într-o perioadă atât de scurtă de timp.

În orice caz, verificările ar putea să se refere exclusiv la situația din momentul formulării solicitării, indiferent de perioada suspendării pentru care a optat debitorul (iar situația acestora poate suferi modificări într-un interval de 9 luni, de exemplu).

Legat de operarea facilității de amânare a ratelor la credite pe baza declarației pe propria răspundere privind îndeplinirea condițiilor de eligibilitate prevăzute de OUG, punctăm faptul că jurisprudența recentă a Înaltei Curți a fost în sensul asimilării funcționarului unei bănci cu capital integral privat, funcționarului public. În consecință, declarația ce se dovedește a fi neadevarată sau incorectă sau omite elemente care ar fi putut influența hotărârea creditorului de a aproba sau respinge solicitarea, ar putea să aibă atât consecințe contractuale, în baza prevederilor contractului de împrumut (cum ar fi declararea scadenței anticipate a întregului împrumut), cât și consecințe în sfera dreptului penal, respectiv întrunirea elementelor infracțiunii de fals în declarații.

Potențialele sancțiuni în cazul unor eventuale abuzuri pe calea declarațiilor pe propria răspundere, respectiv faptul că debitorii, alții decât persoanele fizice din contractele de credit ipotecare, vor trebui să suporte capitalizarea dobânzi la principal (și deci costuri mai mari), sunt argumente împotriva unor abuzuri ale facilității acordate de lege.

O preocupare deosebită a băncilor și IFN-urilor în această perioadă se referă la eventuale provizioane sau alte obligații prudențiale declanșate de aplicarea OUG. Din acest punct de vedere, considerăm neinspirată folosirea de către OUG și Norme a termenului de “restructurare” pentru a desemna amendarea contractelor de credit în baza OUG.

În comunicatul Băncii Naționale din 24 martie, s-a încercat expres diferențierea față de ipoteza renegocierii termenilor creditului (amânarea la plată) de către instituția de credit și debitor, pe bază individuală, asociată unei noțiuni de dificultate financiară a debitorului nelegată de situația pandemiei COVID 19, ipoteză care va trebui clasificată ca restructurare. Dimpotrivă, Banca Națională a punctat că atunci când amânarea la plată (ca urmare a unei măsuri generale sau prin negocieri directe cu clienții) este determinată de situația actuală, creditul nu trebuie reclasificat, iar instituția bancară nu trebuie să constituie provizioane pe sumele datorate.

 

 

Acest articol are exclusiv scop informativ și nu reprezintă o opinie juridică; prin urmare, nu recomandăm a se lua decizii pe baza acestui text fără o analiză prealabilă în funcție de faptele și circumstanțele concrete ale fiecărei spețe.