Decretul nr. 240 din 15 Aprilie 2020
Pe data de 14 aprilie 2020, a fost publicat în Monitorul Oficial al României Decretul nr. 240 privind prelungirea stării de urgență pe teritoriul României, ce intră în vigoare astăzi, 15 aprilie 2020.
Conform prevederilor Decretului starea de urgență se prelungește pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data 15 aprilie 2020.
De asemenea, Decretul prevede noi măsuri cu aplicabilitate directă, printre care menționăm cele instituite în următoarele domenii:
- Domeniul ordinii publice
Pe perioada stării de urgență, este interzisă organizarea și desfășurarea de mitinguri, demonstrații, procesiuni sau orice alte întruniri, în spații deschise, precum și oricăror altor întruniri de natura activităților culturale, științifice, artistice, religioase, sportive sau de divertisment, în spații închise.
În ceea ce privește slujitorii cultelor religioase recunoscute oficial în România, aceștia pot oficia în lăcașurile de cult, în spații publice sau în spații private practicile și ritualurile cu caracter public specifice cultului, însă fără participarea publicului. De asemenea, aceștia pot oficia botezuri, cununii sau înmormântări, însă cu participarea numărului minim de persoane și cu respectarea strictă a măsurilor de protecție individuală și colectivă pentru prevenirea răspândirii COVID-19.
- Domeniul fondurilor europene
Conform prevederilor Decretului, autoritățile de management și organismele intermediare emit instrucțiuni specifice în relația cu beneficiarii, astfel încât implementarea contractelor de finanțare să se deruleze în acord cu prevederile legale și cu măsurile stabilite pentru reducerea riscului răspândirii virusului COVID-19.
În plus, pe durata stării de urgență, la solicitarea beneficiarilor, autoritățile de management și organismele intermediare pot aproba reorganizarea, restructurarea sau reprogramarea activităților care fac obiectul finanțării din fonduri europene fără a aduce atingere indicatorilor de rezultat ai proiectelor sau obiectivelor specifice ale acestora, după caz, și fără ca prelungirea contractelor de finanțare să depășească data de 31 decembrie 2023.
- Domeniul muncii și protecției sociale
Pe durata stării de urgență, angajații sistemului național de apărare, angajații din penitenciare, personalul din unitățile sanitare publice, precum și personalul din serviciile sociale rezidențiale, nu vor beneficia de prevederile Legii nr. 19/2020 privind acordarea unor zile libere părinților pentru supravegherea copiilor, în situația închiderii temporare a unităților de învățământ. Cu toate acesteaei vor avea dreptul la o majorare a salariului, în situația în care nici celălalt părinte nu beneficiază de prevederile acestei legi.
În plus, Decretul prevede faptul că, pe perioada stării de urgență, se menține valabilitatea contractelor colective de muncă și a acordurilor colective.
- Domeniul justiției
În situația în care, din motive generate de pandemia de COVID-19, numărul de judecători necesar formării completului de judecată în cadrul unei secții nu se poate asigura, președintele instanței sau înlocuitorul acestuia, va dispune participarea unor judecători de la alte secții ale instanței, desemnați prin tragere la sorți.
Pe durata stării de urgență va continua activitatea de redactare și comunicare a hotărârilor judecătorești, de înregistrare a cererilor de chemare în judecată introduse pe durata stării de urgență, precum și efectuarea oricăror alte activități, sub rezerva respectării regulilor de disciplină sanitară și cu observarea dispozițiilor prezentului decret.
În plus, Decretul prevede faptul că, pe perioada stării de urgență, termenele de uzucapiune nu încep să curgă si, dacă au început să curgă, acestea se suspendă.
De asemenea, în cauzele urgente, atunci când este posibil, ședințele de judecată se pot desfășura și prin videoconferință, iar comunicarea actelor de procedură va fi făcută prin telefax, poștă electronică sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului actului și confirmarea primirii acestuia.
În această situație, echipamentele audiovideo necesare participării la ședințele de judecată prin videoconferință vor fi asigurate de instanța în circumscripția căreia se află localitatea în care se află părțile, reprezentanții părților sau alți participanți la proces, printr-un judecător desemnat de președintele instanței.
De asemenea, Decretul menționează în mod expres faptul că, pe perioada stării de urgență, dispozițiile din Codul de procedură civilă referitoare la delegarea instanței rămân aplicabile. Astfel, în situația în care din cauza unor împrejurări excepționale, instanța competentă este împiedicată un timp mai îndelungat să funcționeze, Înalta Curte de Casație și Justiție, la cererea părții interesate, va desemna o altă instanță de același grad care să judece procesul. În această situație, în măsura în care este posibil, dosarul va fi transmis instanței delegate în format electronic.
În ceea ce privește activitatea oficiului registrului comerțului, aceasta continuă în ceea ce privește înregistrarea mențiunilor privind persoanele juridice și persoanele fizice și se derulează fie, mijloace electronice fie, prin corespondență. Declarațiile pe propria răspundere pot avea formă de înscris sub semnătură privată ori formă electronică și pot fi transmise la oficiul registrului comerțului fără nicio altă formalitate.
- Domeniul transporturilor și infrastructurii
Furnizorii de servicii de comunicații electronice pot utiliza și serviciile de tip SMS pentru îndeplinirea obligațiilor privind transmiterea informațiilor precontractuale și contractuale, încheierea contractelor și obținerea confirmării încheierii contractului. În acest caz, sarcina probei îndeplinirii obligațiilor legale revine furnizorului de servicii de comunicații electronice.