RO EN

Ce riscă cei care nu respectă măsurile de prevenire a răspândirii coronavirusului?

Prezentul articol are ca scop efectuarea unei scurte analize a măsurilor luate (și) în domeniul dreptului penal de către Guvernul României la nivel național, în urma declarării pandemiei de COVID-19 de către Organizația Mondială a Sănătății, prin aplecarea asupra conținutului măsurilor, necesitatea adoptării lor și efectele pe care le vor produce. De asemenea, articolul se va referi la posibila incidență a unor dispoziții legale specifice, preexistente pandemiei.

Impactul generat de situații de o natură deosebită, precum fenomene naturale extreme, revoluții ori răspândirea rapidă și necontrolată a unor virusuri potențial fatale, se resimte în numeroase domenii. Dintre cele mai evidente, pot fi amintite cel social ori cel economic.

Asemenea situații deosebite pot duce la paralizarea parțială sau chiar totală a activității autorităților având atribuții în protejarea valorilor sociale împotriva faptelor cu un caracter antijuridic. Istoria ne-a demonstrat că aceasta poate reprezenta o premisă ce înlesnește punerea în aplicare a rezoluției infracționale preexistente în cazul unor membri ai societății ori chiar pentru săvârșirea spontană a unor infracțiuni, fundamentate pe factori dintr-o gamă largă, precum satisfacerea unor nevoi de bază, dezinteresul față de binele celorlalți membri ai societății sau dorința de a-i impresiona pe cei din jur.

Cunoscut fiind că legea penală are atât un caracter preventiv, cât și unul represiv, preocuparea primară a oricărui legiuitor în asemenea perioade trebuie să fie în sensul descurajării membrilor societății din a săvârși fapte prevăzute de legea penală și de a-i sancționa, proporțional, pe cei care profită de situația societății și așa greu încercată de factori externi excepționali.

În urma declarării pandemiei de COVID-19, pe lângă măsurile luate în domenii precum cel fiscal, cel al securității sociale ori cel al sănătății, Guvernul a înțeles să intervină și în domeniul dreptului penal prin adoptarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 28/2020 din 18.03.2020. Măsurile luate prin acest act normativ au constat în:

  •  modificarea conținutului art. 326 Cod penal, referitor la falsul în declarații;
  •  modificarea conținutului art. 352 Cod penal, referitor la zădărnicirea combaterii bolilor;
  •  introducerea unei noi infracțiuni, prevăzute de art. 3521 Cod penal, sub denumirea omisiunea declarării unor informații.

1             Necesitatea adoptării măsurilor

Motivele care au stat la baza adoptării O.U.G. nr. 28/2020 sunt prevăzute, în mod firesc, în preambulul actului normativ. Ele reprezintă o aplicare a celor de mai sus la situația concretă cu care se confruntă România în această perioadă. Dintre motivele evocate de Guvern, amintim:

  • de la începutul lunii martie și până în prezent un număr tot mai mare de persoane, față de care s-au dispus măsura de carantină instituționalizată sau, după caz, măsura de izolare la domiciliu, nu respectă aceste măsuri;
  • deja sunt în lucru în cadrul a 27 de unități de parchet un număr de 58 de dosare penale, în care sunt cercetate astfel de persoane, numărul potențialelor victime fiind de circa 80.

2             Modificarea adusă falsului în declarații

Forma veche

Forma nouă

Declararea necorespunzătoare a adevărului, făcută unei persoane dintre cele prevăzute în art. 175 sau unei unități în care aceasta își desfășoară activitatea în vederea producerii unei consecințe juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci când, potrivit legii ori împrejurărilor, declarația făcută servește la producerea acelei consecințe, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

(1) Declararea necorespunzătoare a adevărului, făcută unei persoane dintre cele prevăzute în art. 175 sau unei unități în care aceasta își desfășoară activitatea în vederea producerii unei consecințe juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci când, potrivit legii ori împrejurărilor, declarația făcută servește la producerea acelei consecințe, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.

 

(2) Fapta prevăzută la alin. (1), săvârșită pentru a ascunde existența unui risc privind infectarea cu o boală infectocontagioasă, se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.

 

Analiza celor două texte impune câteva precizări, urmate de evidențierea modificărilor aduse:

  • art. 175 Cod penal, la care face trimitere infracțiunea de fals în declarații, se referă la funcționarii publici. Este esențial ca declararea necorespunzătoare adevărului se se facă în fața unui funcționar public sau în fața unei unități în care acesta își desfășoară activitatea. Cu titlu de exemplu, în lumina legii penale, sunt funcționari publici: polițistul, medicul angajat cu contract de muncă într-o unitate spitalicească din sistemul public de sănătate, notarul public, executorul judecătoresc, angajatul unei societăți bancare cu capital integral privat, autorizată și aflată sub supravegherea Băncii Naționale a României;
  • minimul special al pedepsei închisorii, în forma tip a infracțiunii, a fost majorat, de la 3 luni, la 6 luni;
  • noua reglementare prevede o formă agravată a infracțiunii. În contextul pandemiei de COVID-19, pericolul social al declarării necorespunzătoare adevărului este apreciat ca fiind unul sporit în situația descrisă: urmărirea, de către făptuitor, a rezultatului de ascundere a existenței unui risc privind infectarea cu o boală infectocontagioasă a propriei persoane, poate avea ramificații grave, precum infectarea altor persoane, ca urmare a neluării măsurilor specifice față de făptuitor. În încercarea de a descuraja adoptarea unui astfel de comportament, pedeapsa pentru forma agravată a fost stabilită între limitele 1-5 ani de închisoare, alternativ cu amenda;
  • cu titlu de exemplu, anterior modificării aduse prin O.U.G. nr. 28/2020, nerespectarea obligației tuturor pasagerilor din sau care călătorit recent în zonele afectate, pentru a putea rămâne în România, de a completa, în conformitate cu realitatea, chestionarul elaborat de Centrul National de Supraveghere si Control al Bolilor Transmisibile, ar fi fost sancționată cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă. Ca urmare a modificărilor, ea va fi sancționată cu închisoarea de la unu la 5 ani sau cu amendă;
  • pentru o mai exactă determinare a gravității pe care Guvernul o atribuie unei fapte care se încadrează în prevederile art. 326 alin. (2) Cod penal, menționăm câteva infracțiuni cărora li se poate aplica aceeași pedeapsă: tulburarea de posesie, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

3             Modificarea adusă infracțiunii de zădărnicire a combaterii bolilor

Forma veche

Forma nouă

(1) Nerespectarea măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase, dacă a avut ca urmare răspândirea unei asemenea boli, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.

(1) Nerespectarea măsurilor de carantină sau de spitalizare dispuse pentru prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

(2) Dacă fapta prevăzută în alin. (1) este săvârșită din culpă, pedeapsa este închisoarea de la o lună la 6 luni sau amenda.

(2) Nerespectarea măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase, dacă fapta a avut ca urmare răspândirea unei asemenea boli, se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani.

 

(3) Transmiterea, prin orice mijloace, a unei boli infectocontagioase de către o persoană care știe că suferă de această boală se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

(4) Dacă fapta prevăzută în alin. (2) este săvârșită din culpă, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda

(5) Dacă prin faptele prevăzute în alin. (1) și (2) s-a produs vătămarea corporală a uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi, iar dacă s-a produs moartea uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

(6) Dacă prin fapta prevăzută în alin. (3) s-a produs vătămarea corporală a uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi, iar dacă s-a produs moartea uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 15 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

(7) Dacă prin fapta prevăzută în alin. (4) s-a produs vătămarea corporală a uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani și interzicerea exercitării unor drepturi, iar dacă s-a produs moartea uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

 

(8) Tentativa la infracțiunea prevăzută la alin. (3) se pedepsește.

(9) Prin carantină se înțelege restricția activităților și separarea de alte persoane, în spații special amenajate, a persoanelor bolnave sau care sunt suspecte de a fi bolnave, într-o manieră care să prevină posibila răspândire a infecției sau contaminării.

Analiza celor două texte impune câteva precizări, urmate de evidențierea modificării aduse:

  • vătămarea corporală constă în fapta care a cauzat (i) o infirmitate, (ii) leziuni traumatice sau afectarea sănătății unei persoane, care au necesitat, pentru vindecare, mai mult de 90 de zile de îngrijiri medicale, (iii) un prejudiciu estetic grav și permanent, (iv) avortul, (v) punerea în primejdie a vieții persoanei;
  • când o normă de incriminare nu face referire la forma de vinovăție cu care este săvârșită fapta, se presupune că legiuitorul a avut în vedere săvârșirea ei cu intenție [ex: alin. (1) al noii forme]. S[v\r;irea elementului material din culpă se pedepsește doar când legea prevede expres aceasta [ex: alin. (4) al noii forme, care incriminează săvârșirea faptei descrise de alin. (2), dar din culpă];
  • tentativa constă în punerea în executare a intenției de a săvârși infracțiunea, executare care a fost însă întreruptă sau nu și-a produs efectul;
  • tentativa se pedepsește doar când legea prevede în acest sens și nu este posibilă în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă;
  • în cazul prevăzut de alin. (1), simpla nerespectare a măsurilor de carantină sau de spitalizare dispuse pentru prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase se pedepsește. Nu este necesară producerea unui alt efect, precum transmiterea unei boli către altă persoană;
  • forma tip a infracțiunii, prevăzută de alin. (1) al vechii forme, respectiv alin. (2) al noii forme, poate fi săvârșită atât de persoane fizice, cât și de persoane juridice (în acest din urmă caz, când fapta este săvârșită în realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în numele persoanei juridice, de către un angajat sau o persoană cu atribuții de conducere). Cadrul măsurilor a căror nerespectare se sancționează este mai larg decât cel prevăzut de alin. (1). Cu titlu de exemplu, nerespectarea măsurii de izolare la domiciliu pentru a îndeplini atribuții de serviciu, poate atrage răspunderea persoanei juridice, fiind important a se determina dacă organele de conducere au prevăzut/ar fi trebuit să prevadă urmarea, în condițiile în care fapta poate fi săvârșită și din culpă, conform alin. (4);
  • în cazul infracțiunii prevăzute de alin. (3), spre deosebire de primele două alienate, ne aflăm în situația în care făptuitorul știe că suferă de o boală infectocontagioasă și o transmite, cu intenție;
  • noua formă a art. 352 Cod penal pedepsește și tentativa, în cazul formei prevăzute de alin. (3);
  • este de notat că decesul persoanei la care s-a transmis boala poate atrage o pedeapsă de până la 15 ani pentru făptuitor, dacă acesta din urmă a urmărit infectarea victimei sau a acceptat posibilitatea ca ea să se producă. Incidența alin. (6) presupune că făptuitorul a urmărit doar transmiterea bolii, moartea victimei fiind rezultatul unor împrejurări care nu au fost luate în considerare de către făptuitor, din culpă (ex: preexistența unor probleme de sănătate ale victimei, cunoscute de făptuitor, dar cu privire la care a sperat, fără temei, că nu vor produce efecte).

4             O nouă normă de incriminare

Prin O.U.G. nr. 28/2020 a fost introdus în Codul penal art. 3521, care incriminează „Omisiunea persoanei de a divulga cadrelor medicale sau altor persoane dintre cele prevăzute în art. 175 sau unei unități în care acestea își desfășoară activitatea unele informații esențiale cu privire la posibilitatea de a fi intrat în contact cu o persoană infectată cu o boală infectocontagioasă”, stabilindu-se că o astfel de faptă se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

Art. 3521 Cod penal constituie, într-o oarecare măsură, o particularizare a infracțiunii de fals în declarații, adaptată la scopul adoptării O.U.G. nr. 28/2020, de a încuraja persoanele să respecte măsurile de prevenire a răspândirii coronavirusului.

Pe de altă parte, noua formă agravată a falsului în declarații incriminează declararea necorespunzătoare săvârșită pentru a ascunde existența unui risc privind infectarea cu o boală infectocontagioasă.

Asemănarea dintre cele două norme ar putea ridica unele probleme, din perspectiva previzibilității legii. Ne aflăm în prezența a două incriminări asemănătoare, prevăzute de titluri diferite din Partea specială a Codului penal.

În timp ce incriminarea falsului în declarații urmărește protejarea relațiilor sociale care privesc încrederea publică în declarațiile făcute unui funcționar public, omisiunea declarării unor informații face parte din categoria infracțiunilor contra siguranței publice și urmărește protejarea relațiilor sociale referitoare la sănătatea publică, sub aspectul respectării măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase.

Reieșind chiar din expunerea de motive a ordonanței de urgență că scopul ei este de a asigura respectarea măsurilor impuse de autoritățile publice pentru protejarea sănătății publice în contextul pandemiei de COVID-19, se naște întrebarea dacă a fost oportună adoptarea formei agravate a falsului în declarații sau dacă ar fi fost suficientă incriminarea omisiunii declarării unor informații, cu stabilirea unor limite de pedeapsa mai mari, pentru atingerea scopului propus.

5             Posibila incidență a unor circumstanțe agravante

Partea generală a Codului penal prevede, printre altele, criteriile de individualizare a pedepselor aplicabile celor care săvârșesc infracțiuni.

Printre aceste criterii, se regăsesc circumstanțele agravante. Art. 77 Cod penal prevede opt astfel de circumstanțe care, în măsura în care sunt aplicabile într-o cauză, vor atrage posibilitatea instanței de a aplica maximul prevăzut de lege pentru infracțiunea săvârșită sau chiar posibilitatea de a adăuga un spor de 2 ani la acel maxim.

Art. 77 lit. g) Cod penal enumeră „săvârșirea infracțiunii de către o persoană care a profitat de situația prilejuită de o calamitate, de starea de asediu sau de starea de urgență” printre circumstanțele agravante.

Întrucât prin Decretul nr. 195/2020 al Președintelui României s-a dispus instituirea stării de urgență pe teritoriul țării, va rămâne ca judecătorul fiecărei cauze penale în care sunt analizate infracțiuni săvârșite pe perioada stării de urgență, să aprecieze dacă făptuitorul a profitat de această situație. Incidența agravantei nu este limitată prin lege la un anumit tip de infracțiuni, astfel încât instanța va avea o largă apreciere asupra aplicabilității, sau nu, a art. 77 lit. g) Cod penal.