RO EN

„Ursul păcălit de vulpe” – spectacol dăruit de Bulboacă și Asociații copiilor din Sfântu Gheorghe, Tulcea

“Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, când mă gândesc la (…) jocuri şi jucării pline de hazul şi farmecul copilăresc, parcă-mi saltă şi acum inima de bucurie!” (Ion Creangă)

În acest an, Bulboacă & Asociații și-a desfășurat exercițiul de consolidare a echipei (în engleză “team building”) în perioada 8-11 septembrie la Sf. Gheorghe, Tulcea. Pe lângă activitățile programate în cadrul acestui teambuilding, echipa Bulboacă & Asociații a avut bucuria de a-i cunoaște pe cei 55 de copii ai singurei Școli Gimnaziale din Sf. Gheorghe, Tulcea.

Implicarea echipei noastre în comunitatea unde Dunărea îmbrățișează Marea Neagră face parte dintr-un proiect unic al  Bulboacă & Asociații din cadrul Matricea Românească – proiect cultural național al firmei de avocatură.

Ca parte a dezvoltării spirituale dar și a relațiilor inter-umane, membrii echipei B&A - alături de copiii Școlii Gimnaziale din Sf. Gheorghe, de părinții și bunicii acestora, precum și de cadrele didactice care i-au însoțit -  și-au reamintit de pățaniile ursului păcălit de vulpe din povestea lui Ion Creangă. Spectacolul a fost pus în scenă de actorii de la Teatropolis Junior si a fost dăruit de Bulboacă şi Asociaţii, reprezentația fiind urmată de un atelier tradițional în cadrul căruia au fost readuse la viață meșteșuguri românești. La final copii s-au bucurat de cadourile oferite cu drag de membrii echipei Bulboacă & Asociații.