RO EN

Suspendarea contractului individual de muncă, din inițiativa angajatorului, pe durata cercetării disciplinare prealabile – neconstituțională

Curtea Constituțională a României a statuat că măsura suspendării contractului individual de muncă, din inițiativa angajatorului, pe durata cercetării disciplinare prealabile, constituie o restrângere disproporționată a dreptului la muncă, ocrotit de art. 41 alin. (1) din Constituție.

1. Deciziile angajatorului de suspendare a raporturilor de muncă, susceptibile de subiectivism

În data de 5 mai 2016, Curtea Constituțională a României (“CCR”), cu unanimitate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate formulată în Dosarul nr. 1778D/2015 (conexat cu Dosar nr. 157D/2016), aflat pe rolul Tribunalului Brăila, și a constatat că dispozițiile art. 52 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii sunt neconstituționale.

Argumentele reținute în motivarea soluției pronunțate de Plenul CCR în data de 5 mai 2016 vor fi prezentate în cuprinsul deciziei, care se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Reamintim că CCR, mergând pe același calapod, prin Decizia nr. 279 din 23 aprilie 2015 , a constatat că dispozițiile art. 52 alin. (1) lit. b) teza întâi din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii  sunt neconstituționale. Este vorba despre prevederea legală conform căreia angajatorul putea suspenda raporturile de muncă în situația în care a formulat plângere penală împotriva salariatului. În motivarea acestei din urmă decizii, CCR a reținut că măsura suspendării contractului individual de muncă în ipoteza legală analizată reprezintă o restrângere a exercițiului dreptului la muncă, în lumina dispozițiilor art. 53 alin. (1) din Legea fundamentală. În urma efectuării testului de proporționalitate vizând măsura restrângerii exercițiului dreptului la muncă, CCR a constatat că suspendarea contractului individual de muncă ca efect al formulării unei plângeri penale de către angajator împotriva salariatului nu întrunește condiția caracterului proporțional, măsura fiind

excesivă în raport cu obiectivul ce trebuie atins, conchizând astfel că dispozițiile art. 52 alin. (1) lit. b) teza întâi din Legea nr. 53/2003 sunt neconstituționale.

În concret, Curtea a reținut că, spre deosebire de situația altor categorii socio - profesionale, când suspendarea operează ca urmare a punerii în mișcare a acțiunii penale și/sau a trimiterii în judecată, actedispuse de magistrați, având un caracter obiectiv, extrinsec raporturilor dintre cel care desfășoară activitatea profesională și instituția, autoritatea ori corpul profesional din care face parte, suspendarea contractului de muncă în ipoteza art. 52 alin. (1) lit. b) teza întâi din Legea nr. 53/2003 se poate dispune de către angajator ca urmare a plângerii penale pe care tot el o formulează împotriva salariatului, de voința acestuia depinzând, deopotrivă, cauza suspendării contractului de muncă și instituirea acestei măsuri. În aceste condiții, Curtea consideră că respectarea garanțiilor de obiectivitate și de temeinicie ale deciziei de suspendare dispuse de angajator poate fi în mod facil pusă sub semnul îndoielii, de vreme ce art. 52 alin. (1) lit. b) teza întâi din Legea nr. 53/2003 lasă aprecierea temeiului de suspendare, în întregime, la dispoziția angajatorului ale cărui decizii sunt susceptibile a fi calificate drept subiective și, uneori, chiar abuzive, mai ales în contextul raporturilor contractuale de muncă care, prin natura lor, presupun o semnificativă interacțiune umană.

Cel mai probabil, Curtea va urma aceeași logică de interpretare și în ceea ce privește soluția nou pronunțată.

2. Analiza textului de lege declarat neconstituțional

Potrivit art. 52 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii: „(1) Contractul individual de muncă poate fi suspendat din inițiativa angajatorului în următoarele situații:

a) pe durata cercetării disciplinare prealabile, în condițiile legii

[…]”.

Instituirea acestui caz de suspendare a avut ca scop protejarea unității angajatoare față de pericolul continuării faptelor ilicite de către salariatul vinovat și al extinderii consecințelor periculoase ale presupuselor abateri disciplinare. Astfel, legiuitorul a prevăzut facultatea angajatorului de a se dispensa temporar – prin suspendare – de serviciile acelui salariat față de care dispune de date și indicii suficiente că ar fi săvârșit o faptă ilicită (susceptibilă a fi calificată drept abatere disciplinară) și cu privire la care s-a inițiat cercetarea disciplinară prealabilă. În fond, soluția legiuitorului apărea ca o soluție rațională pusă la îndemâna angajatorului – cel care stabilește organizarea și funcționarea unității [art. 40 alin. (1) lit. a) din Codul muncii] – pentru desfășurarea în condiții optime a activității sale.

Pe de altă parte, legiuitorul a instituit garanții suficiente și pentru protejarea salariatului, care se bucura de prezumția de nevinovăție pe toată durata cercetării disciplinare.

Astfel, potrivit legislației în vigoare, dacă - după efectuarea cercetării disciplinare prealabile - se constată nevinovăția salariatului, acesta își reia activitatea anterioară și i se plătește, de către angajator, o despăgubire egală cu salariul și celelalte drepturi de care a fost lipsit, temporar (pe durata suspendării contractului individual de muncă), fără just temei [art. 52 alin. (2) din Codul muncii]. Dimpotrivă, dacă se constată vinovăția salariatului cercetat, acesta este lipsit definitiv de salariul aferent perioadei suspendării contractului său de muncă. O altă garanție acordată salariatului constă în posibilitatea acestuia de a contesta, pe cale judecătorească, măsura suspendării, exercitându-și, astfel, dreptul la apărare pe tot parcursul procesului respectiv [art. 211 lit. a) din Legea dialogului social nr. 62/2011].

Or, se pare că CCR a apreciat că aceste garanții nu sunt suficiente și nu pot conferi un caracter “proporționat” restrângerii dreptului la muncă, drept ocrotit prin Constituția României.

3. Efectele Deciziei Curții Constituționale

Astfel spus, prin Decizia CCR se suprimă facultatea angajatorului de a suspenda contractul individual de muncă al salariatului pe durata cercetării disciplinare prealabile, acestuia din urmă revenindu-i sarcina de a identifica soluții alternative menite să asigure buna desfășurare a activității sale chiar și în prezența salariatului suspectat de săvârșirea unor abateri disciplinare. 

În principiu, prerogativa disciplinară a angajatorului nu este afectată, acesta având dreptul de a aplica, potrivit legii, sancțiuni disciplinare salariaților săi ori de câte ori constată că aceștia au săvârșit o abatere disciplinară.

Însă, dintre toate sancțiunile disciplinare pe care angajatorul le poate aplica, doar avertismentul scris nu necesită parcurgerea procedurii de cercetare disciplinară prealabilă. Celelalte sancțiuni disciplinare vor putea fi dispuse doar după finalizarea procedurii de cercetare disciplinară prealabilă a salariaților (a cărei durată poate varia în funcție de complexitatea faptelor ilicite și a circumstanțelor în care acestea au fost săvârșite), perioadă în care angajatorul nu mai poate dispune suspendarea contractului individual de muncă al salariatului. 

4. Aplicarea Deciziei Curții Constituționale

De la data publicării deciziei CCR în Monitorul Oficial al României, aceasta va fi general obligatorie și va avea putere numai pentru viitor. În intervalul de 45 de zile de la data publicării, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale, în speță art. 52 alin. (1) lit. a) din Codul muncii, vor fi suspendate de drept, ceea ce înseamnă practic că ele nu vor mai putea fi aplicate. După împlinirea acestui termen de 45 de zile, prevederile în cauză nu vor mai produce efecte juridice.

Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituția României, „Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept”.

De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 147 alin. (4) din Constituție: „Deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.”

În lumina acestor dispoziții, identificăm 3 repere temporale:

  • În intervalul de la data pronunțării deciziei CCR (5 mai 2016) până la data publicării deciziei respective în Monitorul Oficial al României, prevederile art. 52 alin. (1) lit. a) din Codul muncii vor continua să producă efecte juridice ca atare.
  • De la data publicării deciziei respective în Monitorul Oficial al României, aceasta este general obligatorie și are putere numai pentru viitor. În intervalul de 45 de zile de la data publicării respectivei decizii a CCR în Monitorul Oficial al României, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale, în speță art. 52 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 53/2003, sunt suspendate de drept, ceea ce înseamnă practic că ele nu mai sunt aplicabile.
  • După intervalul de 45 de zile de la data publicării respectivei decizii a CCR în Monitorul Oficial al României dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale, respectiv art. 52 alin. (1) lit. a) din Codul muncii, își încetează efectele juridice dacă, în acest interval, autoritățile legislative nu au pus de acord prevederile declarate neconstituționale cu dispozițiile Constituției.

Articol scris de Isabela Delia Popa și Lidia Lupu

Descarcă articolul în format pdf.