RO EN

Proiectul de lege privind acţiunile în despăgubire în cazurile de încălcare a dispozițiilor legislației în materie de concurență

Consiliul Concurenței din România ("CCR") a lansat spre dezbatere publică Proiectul de lege privind acțiunile în despăgubire în cazurile de încălcare a dispozițiilor legislației în materie de concurență ("Proiectul de lege").

Scopul acestei inițiative este de a spori eficiența cadrului legal de descurajare a practicilor anticoncurențiale și în același timp de a asigura un instrument eficient pentru părțile afectate de fapte anticoncurențiale de a obține o despăgubire integrală, printr-o modalitate mai rapidă și la un cost mai mic.

O amenințare pentru întreprinderile care au încălcat legislația concurențială este reprezentată de marja largă de apreciere pe care o are CCR sau Comisia în stabilirea întinderii răspunderii, în sensul că răspunderea ar putea fi atrasă și față de compania mamă alături de compania fiică într-o acțiune în despăgubire introdusă de către persoanele afectate.

Proiectul de lege va acționa precum un instrument privat de constrângere pentru companiile care au încălcat legislația concurențială, suplimentar față de amenzile aplicate de către CCR. Acest fapt mărește miza pentru o întreprindere care ignoră respectarea regulilor de concurență, riscând să plătească pe lângă amenzi și despăgubiri pentru o respectivă încălcare. 

Simplificarea condițiilor de a introduce o acțiune în despăgubire

Întrucât încălcarea legislației concurențiale reprezintă o faptă ilicită, acțiunea reclamantului într-o acțiune în despăgubire trebuie să îndeplinească condițiile răspunderii civile delictuale din dreptul comun, respectiv existența unei fapte ilicite, vinovăția, prejudiciul și legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu.

Proiectul de lege va facilita sarcina probei reclamantului având în vedere că:

  • decizia finală a autorității de concurență în legătură cu încălcarea regulilor de concurență va avea autoritatea de lucru judecat pentru instanța învestită cu judecarea cererii de despăgubire, sarcina reclamantului într-o acțiune în despăgubire de tip follow-on (care presupune existența deciziei de sancționare din partea CCR) fiind aceea de a dovedi întinderea prejudiciului;
  • se menționează că o acțiune în despăgubire poate fi introdusă indiferent de existența unei decizii sancționatorii din partea CCR sau a Comisiei;
  • cartelurile sunt prezumate a produce prejudicii (cu toate acestea întreprinderile participante la un cartel pot răsturna această prezumție);
  • sunt reduse costurilor cu introducerea unei acțiuni în despăgubire, aceasta fiind scutită de taxa de timbru.

Apărările de tip passing-on și poziția cumpărătorilor indirecți

În acord cu principiile din dreptul comunitar al concurenței care presupun acordarea unei despăgubiri efective, fără a fi excesivă, pârâtul într-o acțiune în despăgubire se poate apăra invocând faptul că prețurile bunurilor și serviciilor pe care le-a oferit reclamantul mai departe clienților săi reflectă supraprețul cauzat de încălcarea legislației concurențiale (apărare de tip passing-on).

Pe de altă parte, Proiectul de lege permite cumpărătorilor indirecți care se pretind victime ale încălcării legislației concurențiale de a obține despăgubiri pentru prejudiciul cauzat de transferul supraprețului prin intermediul lanțurilor de aprovizionare, indiferent de poziția acestora în cadrul lanțului. Prin urmare, consumatorii finali ar putea cere despăgubiri pentru o practică anticoncurențială care a condus la o creștere nejustificată a prețului bunurilor și serviciilor (prețul nu a fost stabilit ca urmare a manifestării unei concurențe normale pe piață, ci ca urmare a înțelegerilor între participanții la lanț).

Acțiuni în despăgubire individuale

Orice persoană fizică sau juridică care a suferit un prejudiciu ca urmare a încălcării legislației antitrust își poate exercita efectiv dreptul de a obține despăgubiri pentru prejudiciul cauzat, prin introducerea cererii de despăgubire la Tribunalul București. Proiectul de lege a stabilit astfel o competență exclusivă pentru aceste tipuri de cereri.

Acțiuni în despăgubire colective

O acțiune în despăgubire ar putea fi introdusă pentru consumatori de către asociaţiile de protecţia consumatorilor legal înregistrate, precum şi de către asociaţiile profesionale sau patronale pentru membrii acestora afectaţi de o practică anticoncurenţială, pe baza atribuţiilor acestora şi a împuternicirilor primite în acest sens.

Evaluarea prejudiciului

Potrivit Proiectului de lege, reclamantul are dreptul de a primi o despăgubire integrală pentru pierderea efectivă și pierderea de profit, plus plata dobânzii, ca urmare a încălcării legislației concurențiale.

Un rol deosebit de important la evaluarea prejudiciului va fi reprezentat de către rapoartele economice efectuate de către experți economici, plecând de la scenariul paralel în care prețurile se stabilesc ca urmare a unor condiții concurențiale normale pe piață. Astfel cum arată practica instanțelor din Regatul Unit și Germania, această problemă poate naște o serie întreagă de discuții privind alegerea metodologiei, robustețea modelului economic și validitatea seturilor de date statistice utilizate de către experții economici care evaluează întinderea prejudiciului.

Răspunderea potrivit dreptului concurenței

Răspunderea solidară ca urmare a introducerii unei acțiuni în despăgubire

Persoana fizică sau juridică afectată de încălcarea legislației concurențiale poate recupera întregul prejudiciu de la orice întreprindere care a fost parte la respectiva încălcare și care va răspunde în solidar alături de celelalte întreprinderi participante pentru prejudiciul cauzat.

Cu toate acestea, o excepție notabilă de la regula de mai sus este reprezentată de către întreprinderea beneficiară a unei cereri de clemență care va fi ținută răspunzătoare în solidar doar față de cumpărătorii săi direcți și indirecți (de exemplu furnizorii față de distribuitori, distribuitorii față de alți revânzători).

Răspunderea companiei mamă față de fiică

Principiul “răspunderii grupului“ poate avea un impact major pentru corporații, dat fiind că răspunderea pentru încălcarea regulilor de concurență chiar și de către cel mai mic membru al grupului poate escalada răspunderea până la nivelul companiei mama, atrăgând astfel amenzi de până la 10% din cifra de afaceri anuală la nivelul întregului grup, precum și despăgubiri ulterioare față de persoanele prejudiciate de respectiva încălcare.

Chiar dacă la ora actuală nu există jurisprudență națională care să ilustreze acest tip de răspundere, autoritățile de concurență din alte state și Comisia au aplicat deja sancțiuni la nivel de grup pentru încălcarea regulilor de concurență, ținând compania mamă răspunzătoare alături de compania fiică, atunci când se dorește în principal obținerea unui efect descurajator pentru companii.

Divulgarea probelor

Proiectul de lege permite reclamantului într-o acțiune în despăgubire să solicite instanței accesul la probele deținute de către pârât sau terți. Accesul la aceste informații presupune îndeplinirea criteriului proporționalității divulgării, precum și al protecției informațiilor confidențiale ale acestora.

Accesul la dosarul CCR

Instanța poate dispune divulgarea probelor obținute în urma unei investigații a CCR doar dacă reclamantul nu a reușit obținerea acestora în mod rezonabil de la cealaltă parte sau de la un terț.

Divulgarea avută în vedere va schimba abordarea strategică a companiilor implicate în investigațiile CCR, acestea cântărind cu atenție ce informații sunt acordate autorității de concurență, având în vedere pe de-o parte obligația de a coopera pe parcursul investigației și riscurile în cazul unei viitoare acțiuni în despăgubire.

Cererea trebuie introdusă într-un termen de prescripție de 5 ani de zile de la data la care s-a produs încălcarea legislației concurențiale, iar reclamantul a cunoscut sau trebuia să cunoască comportamentul anticoncurențial, precum și autorul încălcării.

Prescripția este suspendată pe parcursul unei investigații deschise de către CCR, iar aceasta nu se va împlini mai înainte de expirarea unui termen de un 1 de la data rămânerii definitive a deciziei de constatare a încălcării sau de la data închiderii procedurii de investigare.

Când va intra în vigoare Proiectul de lege?

În situația în care Proiectul de lege se va adopta fără modificări de esență, dispozițiile acestuia vor intra în vigoare de la 27.12.2016. Cu toate acestea, prevederile care nu se referă la fond sau la sarcina probei se vor aplica acțiunilor în despăgubiri introduse în fața unei instanțe începând cu 26.12.2014.

Articol scris de Costin Teodorovici, Mona Banu și Vlad Epure

Descarcă articolul în format pdf.