RO EN

Modificări recente ale Legii concurenței

Legea concurenței nr. 21/1996 (în continuare ”Legea concurenței”) a fost recent modificată și completată prin prevederile Legii nr. 347/2015 pentru aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 31/2015, respectivele amendamente fiind aplicabile începând cu data de 1 ianuarie 2016.

În esență, elementele de noutate pot fi surprinse de următoarele aspecte, după cum urmează:

1. Imposibilitatea atacării în contencios administrative a deciziilor de acordare a accesului la informații confidențiale

Noul limbaj al art. 26 alin. (4) din Legea concurenței nu mai califică, în prezent, deciziile prin care se acordă accesul la informații confidențiale drept acte administrative cu caracter individual, susceptibile așadar de a fi atacate potrivit procedurii Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

În prezent, pot fi atacate în contencios administrativ următoarele tipuri de decizii ale Consiliului Concurenței, după cum urmează: (i) cele prin care se constată încălcarea prevederilor Legii concurenței şi se aplică sancţiunile corespunzătoare, (ii) cele prin care se dispun măsurile necesare restabilirii mediului concurenţial, (iii) cele prin care se soluţionează plângerile formulate în baza dispoziţiilor Legii Concurenței, precum şi (iv) cererile şi notificările privind concentrările economice.

2. Noi parametri pentru calculul taxei de autorizare a concentrărilor economice

Umare a noilor modificări aduse Legii concurenței, cuantumul taxei de autorizare a concentrărilor economice se identifică și se calculează în funcție de următoarele criterii:

a) Taxa este între 10.000 euro și 25.000 euro pentru ipotezele în care Consiliul Concurenței emite o decizie de autorizare în baza art. 45 alin. (2) din Legea Concurenței respectiv, atunci când fie (i) nu există îndoieli serioase privind compatibilitatea cu un mediu concurenţial normal, fie (ii) îndoielile serioase privind compatibilitatea cu un mediu concurenţial normal au fost înlăturate prin angajamentele propuse de părţile implicate şi acceptate de Consiliul Concurenţei;

b) Taxa este între 25.001 euro și 50.000 euro pentru ipotezele în care Consiliul Concurenței emite o decizie de autorizare în baza art. 45 alin. (4) lit. b) și c) din Legea Concurenței respectiv, atunci când (i) fie operaţiunea de concentrare economică nu ridică obstacole semnificative în calea concurenţei efective pe piaţa românească sau pe o parte substanţială a acesteia, fie (ii) emite o decizie de autorizare condiţionată, prin care stabileşte obligaţiile şi/sau condiţiile destinate să asigure respectarea de către părţile implicate a angajamentelor pe care şi le-au asumat în scopul realizării compatibilităţii concentrării cu un mediu concurenţial normal.

3. Posibilitatea utilizării informațiilor colectate de la autorități și instituții publice terțe

Legea concurenței include un nou text în cadrul art. 34 alin. (21) prin care se prevede posibilitatea Consiliului Concurenţei de a putea utiliza, în condiţiile legii, informaţiile şi documentele colectate de către alte autorităţi şi instituţii publice în derularea activităţilor specifice ale acestora.

4. Introducerea noțiunii de „avertizor de concurență”

Potrivit cadrului legislativ modificat, avertizorii de concurenţă sunt persoanele fizice care furnizează Consiliului Concurenţei, din propria iniţiativă, informaţii privind posibile încălcări ale prezentei legi. Identitatea acestor persoane este protejată de către Consiliul Concurenței, iar furnizarea de informaţii în conformitate cu noul articol 34 din Legea concurenței nu este considerată o încălcare a obligaţiei de confidenţialitate prevăzute în Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv în contractul de muncă.

5. Ridicarea privilegiului avocat – client cu privire la documentele pregătitoare

În redactarea anterioară a art. 36 alin. (8), Legea concurenței prevedea faptul că „nu pot fi ridicate ori folosite ca probă documentele pregătitoare întocmite de întreprinderea sau asociaţia de întreprinderi investigate în scopul exclusiv al exercitării dreptului la apărare”. În prezent, acest text a fost eliminat, aceste tipuri de documente fiind așadar susceptibile de a fi prelevate și folosite ca probe în cursul procedurilor desfăşurate de Consiliul Concurenţei.

6. Modificări aduse procedurii recunoașterii

O altă modificare esențială a Legii concurenței privește procedura recunoașterii. În esență, modificările aduse au în vedere următoarele particularități:

- întreprinderea investigată poate apela la procedura recunoaşterii, înaintând în acest sens o solicitare expresă, doar înainte de audieri;

- în cazul acordării reducerii cuantumului amenzii pentru recunoaşterea faptei (pentru care se poate aplica o reducere între 10% și 30% din nivelul de bază al amenzii), nivelul amenzii va fi diminuat inclusiv când acesta este stabilit la minimul prevăzut de lege, însă fără ca amenda aplicată să fie mai mică de 0,2% din cifra de afaceri realizată în anul financiar anterior sancţionării;

- în situaţia în care Consiliul Concurenţei nu acceptă termenii solicitării adresate de întreprindere, nu se va acorda o reducere a amenzii şi recunoaşterea formulată nu va fi utilizată ca element probatoriu;

- exercitarea de către întreprindere a acţiunii în anulare a deciziei Consiliului Concurenţei, în privinţa aspectelor care fac obiectul recunoaşterii, conduce la pierderea beneficiului referitor la reducerea cuantumului amenzii.

Articol scris de Margareta Chesaru. 

Descarcă articolul în format pdf.