RO EN

Maria Ghinea

Avocat stagiar

Maria este Avocat Stagiar în cadrul echipei B&A și membră a departamentului de drept societar și fuziuni și achiziții, tratând totodată aspecte legate de  energie și resurse naturale.

Acordă consultanță juridică privind activitatea de zi cu zi a societăților comerciale, în legătură cu toate aspectele care țin de activitatea acestora. Implicarea sa constă și în acordarea de asistență juridică privind prevenirea situațiilor litigioase, realizarea de analize juridice în domeniul civil, societar și energetic.  

Maria a absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universității "Alexandru Ioan Cuza" din Iași și este membră a Baroului București. În prezent, urmează programul de Masterat de Drept Privat din cadrul Universității București. Vorbește fluent engleza.

Maria este pasionată de literatura clasică, filosofie și istoria religiilor. Este fană declarată stand-up comedy și îi place să scrie în timpul liber.